România își schimbă sistemul energetic, iar panourile fotovoltaice au devenit una dintre cele mai vizibile componente ale acestei transformări, de la marile parcuri solare până la sutele de mii de gospodării care produc astăzi energie pentru propriul consum.

Adevărata provocare pentru viitor nu este doar instalarea de noi panouri, ci transformarea energiei solare într-o sursă stabilă, predictibilă și utilă pentru întreaga economie.

Criza energetică care se manifestă tot mai pregnant în ultimii ani a schimbat fundamental modul în care România privește problema electricității. Prețurile volatile, dependența Europei de importurile de combustibili, războiul din Ucraina și presiunea asupra industriei au transformat energia dintr-o simplă componentă a costurilor într-o problemă de securitate economică.

În acest context, energia fotovoltaică a căpătat treptat o importanță strategică.

România are un avantaj natural important: un potențial solar bun, suprafețe disponibile pentru dezvoltarea unor proiecte de mari dimensiuni și, mai ales, o populație care a început să investească masiv în producția proprie de energie.

Datele Transelectrica arată că, la 1 iunie 2025, prosumatorii ajunseseră la o putere instalată de aproximativ 2.726 MW, (TRANSELECTRICA – pagina 21 a Raportului trimestrial ianuarie-iunie 2025), însă în baza ritmului de creștere a puterii instalate la nivel anual se poate prognoza că va depăși 10.000 MW în 10 ani (anul 2034).

Totodată, conform datelor de pe site-ul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la 31 august 2026, în România existau 385.791 de prosumatori înregistrați, cu o putere electrică instalată totală de 4.281,86 MW. Dintre aceștia, peste 150.000 dețineau și instalații de stocare a energiei. Persoanele fizice reprezintă aproximativ 90,5% din numărul prosumatorilor, dar circa 51,7% din puterea instalată totală, iar partea de stocare deținută de persoanele fizice este aproape neglijabilă.

Aceste cifre sunt importante deoarece arată că fotovoltaicele nu mai reprezintă o tehnologie de nișă, ele devenind o componentă relevantă a sistemului energetic românesc.

Lecția Cernavodă

Seceta hidrologică severă din vara anului 2026 a generat un cumul de facturi nefavorabili în domeniul producției de energie electrică, fiind un factor declanșator ce a cauzat atât oprirea ambelor reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă, cât și diminuarea producției hidrocentralelor, relevând o vulnerabilitate a securității energetice pe care România va trebui să o trateze foarte serios în următorii ani.

Această situație critică a fost accentuată de vântul redus (producție diminuată din surse eoliene) și scumpirea altor resurse energetice, iar creșterea accentuată a prețurilor energiei electrice de pe piața regională a declanșat și spirală similară pe cea internă.

Concomitent, temperaturile ridicate au crescut consumul de electricitate (inclusiv pentru climatizare), demonstrându-se că securitatea energetică nu poate fi construită în jurul unei singure tehnologii.

După oprirea Centralei Nucleare de la Cernavodă la jumătatea lunii august 2026 (Unitatea 1 a fost oprită controlat pe 28 iulie 2026, iar Unitatea 2 a fost deconectată pe 13 august 2026), producția de electricitate din fotovoltaice a depășit 40% din producția totală de energie electrică a României în anumite intervale orare.

Problema fundamentală a energiei fotovoltaice: producția nu coincide cu momentele de vârf ale consumului

Există însă o limită structurală a energiei fotovoltaice: producția depinde direct de disponibilitatea radiației solare și nu coincide întotdeauna cu momentele în care cererea de electricitate este cea mai ridicată.

Astfel, în zilele însorite de vară, instalațiile fotovoltaice pot asigura o producție importantă în jurul prânzului, când radiația solară atinge valori ridicate. Spre seară, însă, pe măsură ce soarele coboară sub orizont, producția scade rapid, tocmai în intervalul în care consumul gospodăriilor tinde să crească.

Iarna, provocarea este și mai mare. Zilele mai scurte, unghiul mai redus al soarelui și perioadele cu nebulozitate persistentă limitează producția fotovoltaică, în timp ce necesarul de energie poate crește pe fondul temperaturilor scăzute.

Prin urmare, energia fotovoltaică nu poate asigura, de una singură, securitatea energetică a României. Pentru a valorifica pe deplin potențialul acestei surse, dezvoltarea capacităților solare trebuie însoțită de investiții în sisteme de stocare, capacități flexibile de producție și infrastructură de rețea capabilă să echilibreze variațiile dintre producție și consum.

De aceea, următoarea etapă a revoluției energetice trebuie să fie stocarea.

Baterii de mari dimensiuni, centrale hidro cu acumulare prin pompaj, management inteligent al consumului și interconectări mai bune cu țările vecine sunt elementele care pot transforma energia solară dintr-o producție dependentă de vreme într-o resursă mult mai utilă pentru sistem.

Semnalul este deja vizibil. În februarie 2026, ANRE a aprobat, printre altele, autorizația pentru un parc fotovoltaic de 550 MW, care integrează și 534 MW de stocare. (anre.ro)

Este exact direcția în care trebuie să meargă sistemul: nu doar mai multe panouri, ci panouri plus capacități de stocare.

România trebuie să producă energie ieftină, nu doar energie verde

Discuția despre fotovoltaice nu trebuie purtată exclusiv în termenii tranziției verzi întrucât, pentru România, miza este și una economică.

Industria are nevoie de energie competitivă. Construcțiile de mașini, producția de oțel, industria chimică, materialele de construcții, agricultura modernă, centrele de date și numeroase alte sectoare consumă cantități importante de electricitate.

În cadrul unui discurs susținut în cadrul reuniunii Grupului „Prietenii Competitivității” desfășurate în perspectiva Consiliului European, Nicușor Dan a atras atenția că prețul ridicat al energiei afectează grav marile industrii consumatoare din România, solicitând ca la nivelul Uniunii Europene să fie adoptate măsuri urgente pentru scăderea prețurilor la energie și soluții realiste care să permită industriei (inclusiv sectorului auto) să realizeze tranziția climatică fără a-și pierde competitivitatea.

Pe lângă acest discurs, Nicușor Dan l-a numit recent ca nou consilier prezidențial pe Cornel Olendraru, o figură-cheie din industrie care a ocupat în trecut funcțiile de director al uzinei Dacia și vicepreședinte în cadrul grupului Renault, ceea ce poate sugera că unul din rolurile acestuia va fi tocmai cel de a identifica soluțiile necesare pentru remedierea problemei competitivității din zona industrial-economică.

Într-o economie în care prețul energiei poate decide dacă o fabrică este competitivă sau nu, capacitatea de a produce electricitate la costuri previzibile devine un avantaj strategic.

Energia solară poate contribui la acest avantaj, dar numai dacă România reușește să rezolve trei probleme simultan: producția, stocarea și rețeaua.

Dacă instalăm milioane de panouri fără să dezvoltăm suficient rețelele și capacitățile de stocare, vom avea perioade în care producem foarte multă energie solară și perioade în care aceasta nu este disponibilă.

Oportunitatea industrială a tranziției energetice în România

România poate deveni nu doar consumator de tehnologie fotovoltaică, ci și beneficiar industrial al tranziției energetice.

Dezvoltarea energiei solare înseamnă cerere pentru echipamente electrice, instalații, structuri metalice, cabluri, sisteme de automatizare, baterii, servicii de mentenanță și software.

În plus, dezvoltarea unor capacități mari de producție de energie regenerabilă poate atrage investiții industriale care necesită energie la costuri competitive.

Energia regenerabilă nu trebuie privită ca un adversar al industriei tradiționale. Dimpotrivă, poate deveni una dintre condițiile pentru supraviețuirea și modernizarea acesteia.

Energia viitorului va fi produsă mai aproape de consumator

Poate cea mai importantă schimbare este că sistemul energetic al viitorului nu va mai fi construit exclusiv în jurul câtorva centrale foarte mari.

Vom avea în continuare centrale mari, dar și sute de mii de prosumatori, parcuri fotovoltaice, baterii, mașini electrice capabile să participe la flexibilizarea consumului și sisteme inteligente care vor decide când energia trebuie consumată, stocată sau livrată în rețea.

România se află deja în această tranziție.

Concluzie: de la panou solar la securitate energetică

Criza energetică a demonstrat că independența energetică nu înseamnă neapărat ca România să producă singură fiecare kilowatt-oră pe care îl consumă, iar adevărata revoluție va fi reprezentată de capacitatea României de a produce energie solară atunci când soarele strălucește, de a o stoca atunci când este excedentară, de a o transporta acolo unde este nevoie și de a o transforma în energie competitivă pentru populație și industrie.