Combinatul Siderurgic Gălăţean - Observatorul Economic Gălățean

Mică istorie a înființării combinatului siderurgic gălățean

Metalurgia şi industria navală reprezintă ramurile de tradiție în economia și în istoria orașului Galați. Cel mai mare combinat din țară și cel mai important complex de porturi fluviale au făcut ca orașul de pe malul Dunării să fie cunoscut în întreaga lume.

În anul 1958, în România au loc primele discuții referitoare la construirea unui combinat siderurgic la Galați, după ce au fost analizate și variantele construirii acestuia în județul Constanța, (Midia sau la Mangalia).
Construirea unui combinat siderurgic a fost necesară pentru că o mare parte din aprovizionarea cu materii prime a industriei constructoare de mașini românești se asigura într-o mare măsură din import.
Modelul adoptat este cel sovietic, respectiv o întreprindere modernă și gigantică cu flux tehnologic integrat, construcția fiind inițiată în anul 1961.

În contextul subordonării politicii economice a României față de Moscova, aprovizionarea cu materii prime (minereu de fier) a combinatului siderurgic gălățean a fost stabilită de la Krivoi-Rog (Ucraina), ceea ce a condiționat poziționarea la est a unității economice și în proximitatea unei căi navigabile pentru a se putea manipula cantitățile masive de mărfuri, concluzia decidenților fiind ca orașul Galați să găzduiască o astfel de întreprindere întrucât are următoarele avantaje economice:

localizare și infrastructură ce asigură condiții optime pentru vehicularea unor cantități semnificative de materii prime și semifabricate;
profilul industrial deja existent al orașului caracterizat prin prezența unui mare șantier naval și a altor unități ale industriei constructoare de mașini, ce necesitau mari cantități de tablă și laminate.

Gheorghe Gheorghiu-Dej – „părintele” combinatului siderurgic de la Galați

La data de 14 septembrie 1966 (la ora 17:56) tăierea panglicii (inaugurarea investiției) a fost realizată de succesorul lui Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, însă producția integrată avea să înceapă de-abia în 15 iulie 1968, când au fost finalizate toate capacitățile de producție siderurgice şi a fost scoasă prima șarjă la Oțelăria nr. 1.

Ulterior, ca urmare a construirii unor noi capacități de producție pe platforma siderurgică și angajării în masă de specialiști s-a ajuns ca în intervalul 1961 – 1979, populația orașului Galați să crească de la 107.248 la 261.141 locuitori (cu 243% în 19 ani).

În 1989, combinatul siderurgic avea aproximativ 40.000 de salariați (chiar 50.000 dacă luăm în calcul și celelalte firme care activau direct pe platforma siderurgică – reprezentând 15% din populația orașului la acea vreme). Practic, jumătate din populația orașului activa sau avea rude care activau pe această platformă industrială.
La momentul privatizării (2001) erau 27.600 angajați, iar după 10 ani (2011) mai erau doar 8.755 (diminuare cu 70%) pentru ca la finele anului 2024 să ajungă 4.902 (55% mai puțin)

Sarabanda plecărilor voluntare de după privatizarea combinatului din 2001

Primele plecări voluntare de la combinat s-au făcut imediat după privatizarea Sidex. A fost, de altfel, prima și ultima schemă în care a intervenit Guvernul României, susținând financiar printr-o ordonanță de urgență aceste auto-disponibilizări, în schimbul cărora salariații primeau plăți compensatorii și alte bonificații dacă renunțau la locurile de muncă. Atunci s-a înregistrat şi cel mai mare val de plecări voluntare recompensate.
Programele de acest fel au continuat. Astfel, până în 2006 au existat cinci scheme de plecări voluntare, combinatul ajungând să numere atunci 16.000 de salariați. Un an mai târziu, în 2007, compania siderurgică care cumpărase Sidex ajunsese la 14.000 de angajați, mai puțin de jumătate față de cât număra în toamna lui 2001, la privatizare. Astfel de măsuri au continuat şi în 2008, când alţi 1.000 de siderurgiști au ales salariile compensatorii, iar istoria s-a repetat şi în 2009.